Te gândeşti la ale tale...
(de Volontir Dumitru)
Versu-ţi aduce
sub gene
Lacrimi şi bucurii
şi dor mereu
Dar îl citeşti
şi-ţi stă mai uşor.
La miezul lui
cuvântu-i greu
Chiar de ai zâmbet
şi nu suspin
Singur eşti
cu coatele pe masă
Mâhnit cu gândul
neobositul chin.
Şi ca o salcie pângătoare
Te gândeşti omule
Te gândeşti la ale tale...
Hai porumbiţă...
(de Volontir Dumitru)
Hai porumbiţa mea
Să ne cuibărim în albia dorului
Ca doi secaţi de arşiţa iubirii
Îmbrăţisaţi-n ghiare de armonii
Zgribuliţi la pieptul nemuririi
Şi mângâierea fară pînze să ne stea
Cu ancora-nfiptă-n mijloc de chindii.
Faima oglinzii cerești...
(de Volontir Dumitru)
În ziua morții ploua
chiar și cu o furtună.
Îi aranjase o revoltă neașteptată
-o ploaie torențială
Ca și cum ar fi dintr-o găleată
Un fulger strălucitor
Și un tunet teribil
Dar nu-i era frică deloc.
Ea iubea ploaia
Căci îi aducea mereu parfumul
Unor flori necunoscute
din diferite țări îndepărtate,
unde nu fusese niciodată.
Și ochii angelici duioși ca ultima dată
Îmi reflectau lacrima prinsă-n picătură
Sub semnul unei dureroase despărțiri
Soarta...
(de Volontir Dumitru)
Ah legendă veche
Scrisă cu vânt de toamnă
La sfârșitul tău citind
Copacii frunzele-și condamnă...
Și nu înțeleg de ce
Toate-s jertfite pentru tine
Căci povestea nu începe aici
Și nici nu sfârșește cu mine?
Și tot în acel sfârșit găsesc
Că toți trăim între două clipe.
Una toarce dorul așteptând
Alta țese lacrimi petrecând...
Și-ncet încet s-ascund făcliile...
(de Volontir Dumitru)
De nu mai sunt acel luceafăr
Pe umbra nopții voi coborî
Și chiar de nu m-aștepți-n seară
Eu din miezul zilei te voi răpi
Și chipul să ți-l mângâi
În dansul brumelor aurii
Cuprins de tine nudă frumoasă
Până la ultimile făclii
Ce-s ochii cerului ațintiți
Spre pieptul tău îmbietor
Unde încă singură mai bate
Tot aceeași inimă din dor.
Dacă-ți mai sunt luceafăr
Eu la tine iarăși voi coborî
Și acolo în lumea noastră
La miez de noapte te...
Aruncă Doamne zarul...
(de Volontir Dumitru)
Și steaua mea prizonieră ajunge-n jos
Cu colțurile-i pline de lacrimi picurând
Și aruncă zarul cu o ultimă nădejde
Unde-i surdă și durerea pe o piatră de mormânt.
Închis-am ochii-atât de boală obosiți
Care abia sclipeau într-o lume plină de poveri
Cu speranțe oarbe-n anii vieții irosiți
Cerșând pe la colțuri scurte mângâieri.
Oprit e jocul rămâne sufletul de negăsit
Se stinge steaua rămâne și cerul neprivit
Plec capul mut iar moartea-mi cere zarul
Ce-l credeam noroc...
Floarea vremii mele...
(de Volontir Dumitru)
Sub dalta câmpului înverzit
Cu geamăt dulce tu răsai
Și-ntre două clipe de adiere
Crăiasă-n ochii mei îmi stai.
Și de parcă ai rămâne
Să-mi arăți și rădăcina
În amurgul vrăjit de tine
Unde-ți legeni tu tulpina.
Ești floarea vremii mele
Crescută la braț de iarbă fină
Să-mi topești-n alintări
Dorul meu de tine zână.
Și mereu în adâncimea serii
Atâta timp cât mai respir
Cu pana nopții printre stele
Buchea dragostei să-nșir.
Fulguşori de lacrimi...
(de Volontir Dumitru)
Cu fulguşori de lacrimi s-aştern
În inimioare doruri de copii
Când iarna-şi pictează tablouri albe
Cu grijă pentru ai lor bucurii.
Şi privirile ning cu vise rătăcind
Sub pleoapele naive copilăreşti
Într-un labirint îngheţat în chemări:
Scumpă mamă...Dragă tată...unde eşti?!
Şi spulberând se duc chemările-ndepărtări
Spre ţări străine trudind dorul copilăresc
Cu murmur aprins pe buzişoare:
Scumpă Mamă!..Dragă Tată...
Te iubesc...te iubesc...
Într-un fir de vânt...
(de Volontir Dumitru)
Zi de doliu.
Inimi multe stau în poartă
Sub ceru-nalt şi-ncremenit.
Din temniţa palidelor lumânări
Făclii de foc se varsă
Şi tresar într-un fir de vânt.
Care tac...
Care mai plâng...
S-aude un tată suspinând
Ştergându-şi lacrima
De pe obrazu-ndurerat.
Răcneşte-n bocet jalnic
La capul copilului nemişcat
Cu glas sfâșietor o mamă
Într-un fir de vânt.
Care tac...
Care mai plâng...
Iar scriptura vieţii
Rămasul bun îl cuvântă
Zbucium pământesc...
(de Volontir Dumitru)
Stau cu seara şi privesc
Cum se-neacă-n cântul vieţii
Umbra dorului cumplit
A unui copil la uşa bătrâneţii...
Nu caut...
(de Volontir Dumitru)
Nu caut unde mi-a încremenit răbdarea
Ci mă mângâi cu ciobul de nadejde
Din care-mi cioplesc o inimă de tacere
Potrivită lumii sângeroasă după avere.
Nu caut unde mi-a pierit regretul
Ci împodobesc cu uitări şi speranţe
Tăcutul suflet trăit fără crezământ
Nici măcar în viaţă nici măcar în mormânt.
Nu caut unde mi-i dorinţa de suflare
Ci zimbesc şi eu din zori în zori
Cu inimă zdrobită şi suflet pustiit
Căci tot ce merit mi-au tot dăruit şi dăruit...
Eu îţi scriu...
(de Volontir Dumitru)
Eu îţi scriu
Dar n-am ce spune...
Doar versuri triste aşternute
În sufletul bocnă-ngheţat.
Şi-ncremenire...
Eu îţi scriu
Dar n-am ce spune...
Doar cuvinte uscate de-aşteptare
Şi-ndemnuri de-a veni.
Şi amintire...
O descântec dezlegat!
Vorbea-i dulce şi ademenitor
Aprindea-i scântei de speranţe
Prin viscole si geruri
Brodate-n inimă cu dor!
Eu îţi scriu
Dar n-am ce spune...
Doar stânca de granit
Cu roua ei din gene
Cearcă uitările s-adune.