- Titi NechitaMembru de onoare
- Scrie ceva
69
Au multumit : 74
29032014
În noaptea nopţii când tânguirea doare,
Iar somnul raţiunii nu-şi află alinare,
Când strigătul din mine nu se mai aude,
Doar ea, tăcerea, e cea care-mi răspunde.
Când zilele par scurte şi carii rod din mine,
Să plec mă bate gândul spre alte zări mai bune
Şi să renasc visând la nopţi pline de stele,
Fără tăcerea ce s-aşterne în drumurile mele.
Şi-n zbor uşor de aripi ori de zepeline,
Când nu mai simt căldura zilelor senine,
Toţi norii cenuşii i-aş arunca în mare,
Iar văntului lăsa-voi tăcerea care doare.
Murmur zglobiu şi lin de ape tremurânde
Aş vrea să crească peste acele vorbe hâde
Şi lumea să-şi arunce din gând hainele rele,
Cu flori să se îmbrace tăcerea vieţii mele.
Iar somnul raţiunii nu-şi află alinare,
Când strigătul din mine nu se mai aude,
Doar ea, tăcerea, e cea care-mi răspunde.
Când zilele par scurte şi carii rod din mine,
Să plec mă bate gândul spre alte zări mai bune
Şi să renasc visând la nopţi pline de stele,
Fără tăcerea ce s-aşterne în drumurile mele.
Şi-n zbor uşor de aripi ori de zepeline,
Când nu mai simt căldura zilelor senine,
Toţi norii cenuşii i-aş arunca în mare,
Iar văntului lăsa-voi tăcerea care doare.
Murmur zglobiu şi lin de ape tremurânde
Aş vrea să crească peste acele vorbe hâde
Şi lumea să-şi arunce din gând hainele rele,
Cu flori să se îmbrace tăcerea vieţii mele.
Comentarii
Niciun comentariu.
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
|
|