- ION IONESCU-BUCOVUMembru de onoare
- Scrie ceva
Virsta : 86
15
Au multumit : 17
Ocupatie : profesor
03042014
dumunici de carton
duminici de carton ale singurătății
prin internat v-am fost amic mereu
când la ferestrele dormitoarelor
dam drumul baloanelor de săpun
peste orașul scăldat în lumina primăverii
duminici pline de plictiseală și ifose
treceați așa de greu prin viața mea
ca niște călugărițe care vin la mitoc
după rugăciunile triste ale vecerniei
v-am iubit duminici singuratice
nu voiam să ies la plimbare prin parc
îmi omoram ziua citindu-l pe gellu naum
orașul meu oniric plin de praf
și de femei frumoase prea fardate
care treceau seara cu luna la ureche
peste ochii mei ce nu voiau să le vadă
primăvara înfrunzeau tăcerile în noi
ne cuprindeau melancolii bolnave
toți morții colindau prin sufletele noastre
cimitirele fosforescente urcau spre flămânda
dricuri mortuare din care ieșeau heruvimi
toate toate intrau prin zidurile orașului
și cădeau obscure ca o ploaie
peste viața noastră ucisă mereu de cineva
câteodată era frig și minutele defilau seci
prin grădina publică înmugurită
și plină de vrăbii numai soldații
făceau curte măturătoarelor care stropeau
cu furtunul străzile pline de praf
priveam soarele galeș cum cobora
peste mateiaș într-un dulce sfârșit de combustie
râul târgului își mâna apele numărându-ne clipele
așteptam vacanțele să ne ducă trenul
pe unde ne născusem prin acele gări
cu iz de taverne prin care dormeu țărani
așteptând câte un tren să plece la capătul lumi
după o fărâmă de pâine… că era foamete…
joi, 3 aprilie 2014
duminici de carton ale singurătății
prin internat v-am fost amic mereu
când la ferestrele dormitoarelor
dam drumul baloanelor de săpun
peste orașul scăldat în lumina primăverii
duminici pline de plictiseală și ifose
treceați așa de greu prin viața mea
ca niște călugărițe care vin la mitoc
după rugăciunile triste ale vecerniei
v-am iubit duminici singuratice
nu voiam să ies la plimbare prin parc
îmi omoram ziua citindu-l pe gellu naum
orașul meu oniric plin de praf
și de femei frumoase prea fardate
care treceau seara cu luna la ureche
peste ochii mei ce nu voiau să le vadă
primăvara înfrunzeau tăcerile în noi
ne cuprindeau melancolii bolnave
toți morții colindau prin sufletele noastre
cimitirele fosforescente urcau spre flămânda
dricuri mortuare din care ieșeau heruvimi
toate toate intrau prin zidurile orașului
și cădeau obscure ca o ploaie
peste viața noastră ucisă mereu de cineva
câteodată era frig și minutele defilau seci
prin grădina publică înmugurită
și plină de vrăbii numai soldații
făceau curte măturătoarelor care stropeau
cu furtunul străzile pline de praf
priveam soarele galeș cum cobora
peste mateiaș într-un dulce sfârșit de combustie
râul târgului își mâna apele numărându-ne clipele
așteptam vacanțele să ne ducă trenul
pe unde ne născusem prin acele gări
cu iz de taverne prin care dormeu țărani
așteptând câte un tren să plece la capătul lumi
după o fărâmă de pâine… că era foamete…
joi, 3 aprilie 2014
Comentarii
Niciun comentariu.
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
|
|