Un gind de februarie

Din suflet viu ce-ai fost te-ai spulberat,
In doar citite rinduri prafuite stau
Si sint mereu aici cum am mai fost cindva
Pe o secunda am fost, acum pe veac.
In pauze ale inimii fara permis luate
Se numara batai ce-s risipite-n vint. Pustietate.
Adio ultima secunda-n ghind apus,
Zimbesc, ma bucur de eternitatea sfinta
Si simt atunci, ca nu sint existent,
De unde vine zgomot de tortura
Imi afecteaza si mai mult morala,
Si ma strabate glontul dezmintirii.
Pacat.
Sta intr-un colt in neagra rochie mireasa
Voalul aspru si-a pierdut sclipirea
Si sticla din privirea umbrei rataceste
Loveste-n fatsa si m-arunca in calmuri
Iar ochiul brun si acum indepartat paseste,
Al doilea savureaza amintirea.
E trist.
Sa epuizat un vacuum din minte,
Acum spre podul ce voi adora pe veci
Alaturi de acei ce simt la fel ca mine statii,
E mult mai simplu decit se parea in stiri
Si patul cel de somn si stele putred
Din intuneric graficul se schimba iar
Si telefonul Suna. Suna. Suna.