- Aurelia-Oana RădulescuOaspete
Dacă oamenii pe care îi rănim s-ar ascunde în sufletul nostru aducându-ne cu ei toată durerea pe care le-am provocat-o ,nu am avea de ales decât să-i hrănim din noi înșine până se vor vindeca ,altfel ,vom fi nevoiți să trăim veșnic cu durerea lor adânc sculptată în ființa noastră.
6
Au multumit : 0
Localitatea : România
25102017
Scrisori fără adrese...
(de Volontir Dumitru și Aurelia Rădulescu)
Un amurg de toamnă mohorâtă
Coboară-n adâncul sufletului meu
Și nu-mi găsesc nici gust de soare
Doar triste ruini îmi adun cu greu.
Se-neacă gânduri nerostite-n plâns
Căci mi-am amintit din nou de tine.
Se opresc emoții dureroase-n piept
Trezind la ceas târziu inima-n suspine.
După asfințit amintirea-mi e eclipsă
Un năvod aruncat spre imaginea ta
Eliberând din închisoarea cristalidă
Zâmbetul tău ce nu-l mai pot uita.
Ah floare-nfiorată-n liniștea grădinii
Cerci să ștergi lacrima unui nefericit
Cu vorbe dulci după care eu tânjesc
Între frig și-nsomnie adesea-mpărțit.
Simt jugul dorului cum m-apasă
Cioplind din iluzii rănitele iubiri
Și mă uit în urma noastră răscolit
Simțind foamea trădătoarelor simțiri.
Pe buzele tale sufletul mi s-a născut
Când ușor se-ndulcea al nostru sărut.
Tot în aceeași toamnă cu a ei amurg
Un alt scenariu ne scria bătrânul dramaturg.
A ta tristețe țesută cu lacrimi
În pânză de inimă și suflet frânt
Acoperise destrămata noastră iubire
Cu veșmânt de frunze la al verii mormânt.
De parcă-s singur uitat pe lume
Dar inima ta în minte se mai zbate.
Suntem ca două scrisori fără adrese
În cutia despărțirilor aruncate.
(de Volontir Dumitru și Aurelia Rădulescu)
Un amurg de toamnă mohorâtă
Coboară-n adâncul sufletului meu
Și nu-mi găsesc nici gust de soare
Doar triste ruini îmi adun cu greu.
Se-neacă gânduri nerostite-n plâns
Căci mi-am amintit din nou de tine.
Se opresc emoții dureroase-n piept
Trezind la ceas târziu inima-n suspine.
După asfințit amintirea-mi e eclipsă
Un năvod aruncat spre imaginea ta
Eliberând din închisoarea cristalidă
Zâmbetul tău ce nu-l mai pot uita.
Ah floare-nfiorată-n liniștea grădinii
Cerci să ștergi lacrima unui nefericit
Cu vorbe dulci după care eu tânjesc
Între frig și-nsomnie adesea-mpărțit.
Simt jugul dorului cum m-apasă
Cioplind din iluzii rănitele iubiri
Și mă uit în urma noastră răscolit
Simțind foamea trădătoarelor simțiri.
Pe buzele tale sufletul mi s-a născut
Când ușor se-ndulcea al nostru sărut.
Tot în aceeași toamnă cu a ei amurg
Un alt scenariu ne scria bătrânul dramaturg.
A ta tristețe țesută cu lacrimi
În pânză de inimă și suflet frânt
Acoperise destrămata noastră iubire
Cu veșmânt de frunze la al verii mormânt.
De parcă-s singur uitat pe lume
Dar inima ta în minte se mai zbate.
Suntem ca două scrisori fără adrese
În cutia despărțirilor aruncate.
Comentarii
Niciun comentariu.
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
|
|