Faima oglinzii cerești..

Faima oglinzii cerești...

(de Volontir Dumitru)

În ziua morții ploua
chiar și cu o furtună.
Îi aranjase o revoltă neașteptată
-o ploaie torențială
Ca și cum ar fi dintr-o găleată
Un fulger strălucitor
Și un tunet teribil
Dar nu-i era frică deloc.
Ea iubea ploaia
Căci îi aducea mereu parfumul
Unor flori necunoscute
din diferite țări îndepărtate,
unde nu fusese niciodată.

Și ochii angelici duioși ca ultima dată
Îmi reflectau lacrima prinsă-n picătură
Sub semnul unei dureroase despărțiri
La bătaia grea a inimii abia vibrând.

Iar în ziua îngropării ei
Ploaia nu a făcut furtună
Dimpotrivă a fost tristă și fără vânt
Picurând liniștită
Peste proaspătul mormânt.
Chiar și după moarte
Sufletul ei nu a putut fără picături
Calde și blânde
Și prin urmare
S-a transformat într-un curcubeu
frumos
Faima oglinzii cerești.

Uneori mă ascund în lacrimi
de melancolie
Și cu un dor nepotolit
Privesc cerul lung și-ngândurat
Căutând printre nori
Chipul mamei zugrăvit...

M-adăpostesc într-o liniște
Adâncă sufletească...
Și Iarăși plouă peste mine
De parcă măicuța-mi atinge fața
Și într-un zâmbet blând
Ochii își pleacă trist
Apoi dispare-n oglinda cerească.

Faima oglinzii cerești..

Faima oglinzii cerești..

Comentarii