Mămico, tu te-ai dus în lume Să aduni bani c-aici nu ai, Şi lacrimi grele-ţi udau faţa În braţe tu când mă strângeai. Ai spus atunci că nu stai mult, Că o să –ţi fie dor de mine, Eu nu ştiu unde ai ajuns Da-ncep să cred că-ţi este bine. Tu vii acasă tot mai rar, Mă cresc bunici în loc de mamă, Şi singur sânt acum în lume Doar nime- acasă nu mă cheamă. Din când în când, încerci cu bani, Să îmi alini singurătatea, Eu cred că tu îmi trebuieşti Dar te-a schimbat străinătatea. Îmi spui la telefon că vii Şi îmi promiţi atunci de toate, Că am să fiu din nou copil, Dar ştii, mămico;nu se poate… Ştii…eu nu cred ce spun vecinii- Că tu, măicuţă, m-ai uitat. Doar m-au crescut…Să îi cred oare? Aşa-i că nu-i adevărat?! Când ai plecat, eram micuţ Şi am crezut tot ce mi-ai spus, Iar de te hotărăşti să vii, La toate astea vreau răspuns. Dar lasă nu te supăra, Şi când o fi şi-o fi să vii, Cu banii ce i-ai adunat Să cumperi mame la copii. Nu-i aşa greu de înţeles, Îs mare acum şi îmi dau seama, Unui copil poţi să-i ei tot Dar nu-i lua, din braţe, mama…