Nu e nimic si totusi e...
Inceputul nu are sfarsit.
Nu e corect, dar nici gresit;
Asa a fost mereu sa fie,
Si asa va fi pana-n vecie.
Un suflet vine pe Pamant,
traieste viata alergand,
Caci ea nu sta defel in loc,
O viata ai, restu-I nenoroc.
Iar viata trece cum e clipa
Si moartea ne repeste-n somn
Si sufletele iar adorm.
Nu e nimic si totusi e,
Un suflet prin in neclintire
Si sta si asteapta clipa-n care
O viata ii va da suflare.
Nu stiu daca e zi sau noapte,
Nu stiu de-s...
De pe dealuri, printre vii
Curge iarna spre câmpii...
Într-o clipă-i jos în vale
Şi nimic nu-i stă în cale!
A pus bărbi de promoroacă
Şi la mine pe toloacă,
Iar din pletele-i stufoase
Curg broboade de mătase.
Vântul o prinde-n vârtej
Răsucind-o ca pe-un vrej.
Răscolindu-i fusta dalbă
Peste câmpuri pune salbă!
Cu podoaba-i despletită
Intră-n sat neliniştită,
Se caţără pe uluci
Să-şi mai uite din năluci.
C’-a trecut prin ţări străine
Şi nu i-a fost deloc bine!
A fost mereu...
Ninge cerul cu poveşti
Peste case bătrâneşti,
Dănţuiesc fulgi de mătase,
Hornuri pufăie pe case.
În ferestre ce visează
Iarna florile-şi pictează,
Ochi zglobii, păr în inele
Se ivesc dintre perdele.
Vântul zburdă în rafale
Printre ramurile goale,
Pe câmp, plapuma de nea
Tremură de frig şi ea.
În uliţă, pe-nserat
Ies bicele la-ncercat,
Prin case ard sobele,
Pe deal se-aud tobele!
Noaptea doarme pe-un hogeag
Şi zăpada jos pe prag,
Iar în casă sub ogheal
Cântă somnul la caval!
Astăzi, prea mulţi farisei
Îşi sărbătoresc pământul;
Unii se cred poate zei,
Dar îşi prigonesc cuvântul!
Totul pare material…
A ajuns chiar şi sărutul
Doar un gest comercial
Şi-ţi plăteşti cu el mormântul!
Astăzi, poate eşti pe val…
Ai puteri, alergi ca vântul,
Doar atunci când mergi la deal
Mai priveşti şi tu pământul!
Un ieri, un azi şi-un mâine
Va fi oricând sărbătorit,
Dar important e cine
Şi pentru ce a pătimit!
Să ridicăm paharul
Şi să-l golim în cinstea lor,
Azi să uităm amarul
Se mai zbate o geană de verde
Printre ramuri uscate de vânt;
O rază încă vrea să dezmierde
O frunză ce-a căzut la pământ.
Corole altădat’ îmbrăcate
Cu petale de zbor şi de cânt
Îşi fac doar speranţe deşarte
Sub ceţuri căutându-şi veşmânt.
Pe zare se aşterne ninsoarea
Ca o haină pe trupul plăpând,
Doar toamna îşi mai cată cărarea
Printre frunze ce cad tremurând.
Nori plumburii acoperă cerul,
Verdele tot s-a dus lacrimând,
Prin păduri a trecut bărbierul
Ca un lup, taciturn şi flămând.
Prin luncă,...
Atâta cer îmbracă astă fire
Într-o nelinişte de necuprins
Şi răscoleşte frageda zidire
Strivind altarul focului nestins.
Se nasc şi pier atâtea universuri
Într-un etern perpetuum nedescris,
Pe culmi de vreme se înalţă visuri,
Plămadă pentru gânduri de nescris.
Făuritori de lumi se nasc prin moarte
Privind semeţ spre culmi de neatins,
Doar zborul către cer îi mai desparte
De visul lor ce pare neînvins!
O ultima iubire
Sa-mi spui tu mie acum te rog
Cind ai ramas in ceata vremii,
De-ti amintesti de acel destin
Ce-l impleteam intr-o iubire?
Sa-mi spui tu mie acum te rog
Cind inima mie impietrita,
De ce-ai plecat in miez de zori,
Ce te-a facut nefericita?
Sa-mi spui tu mie acum te rog
Cind altu-ti simte rasuflarea,
Cu ce-am gresit, ce n-am facut
De ce sa stins acea luminare?
Sa-mi spui tu mie acum te rog
Cind din memorie-mi se sterge,
De-ai mai putea iubi asa
Cum ne-am iubit atunci in vreme.
Curge toamna prin cireş
Scuturându-şi ploile,
Fruzele s-au făcut preş
Astupând cărările.
Brumărel cântă de zor
Printre toate crengile,
Iar la mine pe răzor
Stau grămadă ciorile.
Vântul suflă prin tufari,
Eu m-apuc de tremurat…
Toamnă, n-ai putut să sari
Peste timpu-nfrigurat?
Peste deal, pădurile
Se întrec în colorit;
Lipsesc doar cântările
De sub cerul răscolit!
Coşurile fumegă,
Satul pare adormit,
Ceţurile-şi spumegă
Peste zări straiul cernit.
De sub flori de tufănele
Sprijinit într-un arcuş
Şi cu scripca doar surcele
A ieşit un greieruş.
Florile privesc mirate,
Pline de nelinişte;
Le cânta noapte de noapte,
Dar acum e linişte!
Nu se mai aud concerte
Până hăt târziu, în zori!
Frunzele-s mai colorate;
Cerul parcă-ţi dă fiori!
Ce-o fi cu astă schimbare?
Se-ntrebară tremurând.
Abia ce-am venit sub soare...
Să plecăm n-avem de gând!
Arcuşul meu îmi şopteşte:
Gata-i vremea de cântat!
Iar un vânt, fără de veste,
Se-apucă ...
Mă lupt cu demonii răstignirilor mele,
Cu pustiul şi tăcerea nopţilor târzii;
Cu gândul îmi zidesc în cer zeci de castele
În care te aştept regină tu să-mi fii!
Te caut în focul zămislit în cuvinte
Să-mi fii lumină, călăuză printre stele!
Să nu mă laşi pierdut în alte legăminte
Întemniţat, uitat în gândurile mele!
Să zbor aş vrea prin universuri paralele,
Prin nebunia dimineţilor trecute;
Să te revăd culcată-n câmpuri de dantele,
Mireasa nopţilor cu vise nenăscute!
Adorm pe aripa ce mă poartă pe ţărmuri
Spre care...
Ajunge, nu vă săturați, cu câte guri oare mâncați ?
Cu care fire existați, tumoare între frați !
Averi și case cu nesaț, agonisit-ați braț la braț,
Românul n-are bani de zaț și ghiorlăie din maț.
Sunteți rușine-ntre români, ca muncă, dați doar din plămâni,
Alunecoși și mari hapsâni, vă credeți drept stăpâni.
Salarii mari și pensii grase, diurne și mașini luxoase,
Noi stăm și tremurăm in case, in nopțile geroase.
Ambițioși și imorali, în muncă sunteți doar vocali,
Spirit de turmă de șacali, setoși dar cerebrali.
Ajunge, cât acest popor, să fie pradă...
Anost e cerul plumburiu, cu norii triști plângându-și ploaia,
Anost e ceasul cel târziu, când somnul uită să mă ia.
Anost e totul împrejur, cad frunze moarte pe pământ,
Anost e fără înconjur, un vis c-aș fi cumva-n mormânt.
Anost e timpul care trece, prea iute, cât mi-a mai rămas ?
Anost e picurul cel rece, ce-mi dă fior când fac popas.
Anost e prea puțin a spune, când ești trădat autumnal,
Anost e tot ce poți reține, când ai în spate un pumnal.
Anost e când nu poți deduce, crâmpeiele de plinătate,
Anost e dacă sunt caduce și nu le poți simți...
