poemul lui nichita

poemul lui nichita

au înflorit zarzării e alb peste tot până când și cerul a albit
pe fondul lui e un verde- praz unde râde codrul și unde se joacă
ciocârlia urcând și coborând înaltul cerului ca un luping de avion
soarele zburdă nebun ca un copil scăpat într-o recreație
cântă gâzele în nuntirea lor celestă printre florile albe ale
văzduhului deschis vederii până peste hăul lui dumnezeu
minunile se transformă în povești frumoase cu mirese
îmbrăcate în alb ucise de săgeata lui eros întors din luptele
cu gerurile iernii are harfa spartă și tolba cu săgețile otrăvite
înfipte în inimile crude ale fecioarelor care visează numai
zburători cu aripi de îngeri ce se culcă noaptea cu ele
lăsându-le năuce și pline de vise precum odinioară în
misterele orfice când se desfășurau ritualurile de inițiere secretă
ele vin din obștea sufletelor curate și din șirul pedepselor grele
ca persephone care declama ooo norocosule preafericitule
din omul care fuseși ai ajuns zeu să mă tulburi pe mine
cu farmecul tău leonin centaur născut din capul lui apolo
prin pădurile tessaliei unde ai necinstit după o crasă beție
la nunta lui nephele toate fecioarele divinizând cobra sacră
cu o mie de capete un fel de haos universal care a răsturnat
universul și a dat viață logosului demiurgic creând dorința
care a fost întâia sămânță a gândului născută din instinct

acolo unde nu există primăvară nu există înflorire și iubire
vântul trandafiriu așază ouă de mahon printre tufele înverzite
din păduri prin frunza ruginită ghinda dă semne de viață
aerul e dulce ca mierea și prin el se strecoară zmeuriu
umbrele serii după o amiază sfântă și caldă plină de licurici
la masă stă nichita stănescu cu literele lui de vis vocale
și consoane aliniate alandala zice că el e un fel de eminescu
întors pe dos stă cu paharul în mână și bea din sângele domnului
a furat mantaua unui zeu și așteaptă să se scufunde într-o gravură
bea poete ( pe lângă el zboară fluturi albi de sidef) și înscrie-mă
și pe mine la academia de litere să mă lăfăi ca tine în damful
mirosului de otonel pe lângă noi trece acceleratul de seară
care lasă în gară groparul de suflete un fel de emil brumaru
care îl citează pe blaga cum că dragostea de pitoresc
este obiect de cercetare abisală( truc liric care înnebunește
domnișoarele) el arde crinii în sobă și se ceartă cu serafi uituci
care pun în mâncare pătrunjel celest și cimbrișor din grădina
lui tezeu unde erau sunete moi acum este o întunecoasă absență
trec prin noi grețuri romantice cu femei fatale frumoase
cu pulpe de abanos cu ochi de lac adânc cu glezne colilie
cu mers de căprioare se arcuiesc cu șoldurile doldora de plăceri
niște hiene care își adulmecă prada până o căpiază
și apoi o înghit fără s-o mai îngurciteze cu gurile lor flămânde
noi fumăm pipă cu leurdă tăcuți și privim la primăvara asta cum
scutură câte-o meschină și orgolioasă odisee fiecărui visător
priviți totul e alb până când și-n constantinopol ninge cu petale
ca la începutul lumii și bazarele se deschid și cântă de bucurie
este în toi sezonul turistic corint petras atena nompeia roma
negropont corfu avalona care vor să primească pe toți
dezertorii dragostei chiparoșii râd ca niște femei frumoase
la vamă în strâmtoarea helespontului ne cerea câte un sărut
și ne punea să cântâm venețienește așa cum o fac truvierii
la ferestrele duduilor din balcoanele somptuoase ale caselor
care plutesc pe oglinda apei noi vrem să vindem seri imperiale
pe parfumuri de colonia seara se lasă răcoarea în cetatea cosmopolită
și noi ascultăm glasul clopotelor plini cu greieri care bat
peste orizont și ne tulbură somnul din fântâni se-aud
izvoare curgând o ceață sărată ne poartă prin cangrena safirelor
prin arene de molimi unde miroase a singurătăți
se ruinează clipa în pereții atinși de luna uscată și muzici
se-aud e ultimul concert al levantului flautele s-au spart
și au umplut marea cu praful lor luminos contemplând mitologiile picassiene prin umbrele ce joacă hora lui esop cel înșelat de păsări.

miercuri, 2 aprilie 2014

poemul lui nichita

poemul lui nichita

Comentarii