In nefiinta fiind

In manastirea de piatra nici vint n-adie nici sunet,
In lumina slaba a luminarilor se observa doar umbre,
Nici umbrele nu au contrastul natural cum eu mam deprins sa le vad,
Ma simt in inzolatie totala, mie frig, e intuneric, e mereu...
Podul inalt, semirotund m-acopera si m-apara de luna,
De-i negru si afumat de timp ii dau crezare,
Din timpuri vechi-stravechi imi transmite ghinduri grele,
Oare chiti au trecut pe aici pina la mine privind la ele.
De-ar sti si altii ca prin pleoapele de ceara se prevede bine
Mai clar ca vazul liber ce de obicei ascunde multe,
Pot vedea afara razele de argint de partea cealalta de perete,
Incearca sa-l doboare, sa-l strapunga, sa ma prinda.
Mie frica... Sa nu ma scoata cineva afara acum, sa cad prada,
Ce-i intunecati in patru labe fac cercuri dupa poarta,
Imi simt mirosul, ma stiu demult, m-asteapta,
Nui vreau, ma infioreaza, nu sint al lor, vreau acasa...
Oare cit a mai ramas pina dimineata sa plec cu prima raza,
Sa parasesc acesc ultim lacas...