Titi NechitaMembru de onoare
Scrie ceva
69
Au multumit : 74
22042015
Acolo unde veşnicia s-a zidit,
Umbre de paşi ne duc spre ţintirim;
În gând cu amintirea şi un dor zorit
Aş vrea pământul să-l înmugurim!
Canoanele acolo încă mustăcesc
Prin lutul vrăjmăşit de lăstăriş,
Pe uliţe, doar gardurile mai opresc
Să nu se surpe totul sub prundiş.
Livezile ce-au fost odată guri de rai
Prin care-ţi răsfăţai privirile
Acum s-au îmbrăcat în ,,flori de mucegai”
Plângându-şi toate amintirile.
Acolo unde soarele hălăduia
Precum un june tânăr şi frumos,
A mai rămas să cânte doar o cucuvea
Şi-un câine care latră furios.
Pe lângă drumurile desfundate
Stau înşirate casele pustii,
Iar în ferestrele anchilozate
Lucesc din când în când ochi cânepii.
Bătute sunt acum de paşii gârboviţi
Cărările voioase altădat’...
Doar vocile care se roagă pe la sfinţi
Îşi amintesc ce mult le-au colindat.
Prin ramurile unui nuc, bătrân şi el,
Ce-şi culca vara umbra peste hat,
O ghionoaie bate toaca uşurel
Trezind la viaţă gându-ncătuşat!
Ies rând pe rând în cale amintirile
Ca florile cusute pe ilic;
Timpul hain mi-a luat toate comorile
Şi am ajuns acum ca un calic!
De prin cotloanele uitării se iţesc
Frânturi de viaţă cu miros plăcut,
La porţile tăcerii iarăşi mă opresc
Sa-mi stâmpăr dorul de necunoscut.
Zarea îşi culcă neputinţa peste culmi
Bocindu-şi parcă toată sărăcia,
Vântul se zbate printre crengile de ulmi
Acolo unde creşte veşnicia!
Umbre de paşi ne duc spre ţintirim;
În gând cu amintirea şi un dor zorit
Aş vrea pământul să-l înmugurim!
Canoanele acolo încă mustăcesc
Prin lutul vrăjmăşit de lăstăriş,
Pe uliţe, doar gardurile mai opresc
Să nu se surpe totul sub prundiş.
Livezile ce-au fost odată guri de rai
Prin care-ţi răsfăţai privirile
Acum s-au îmbrăcat în ,,flori de mucegai”
Plângându-şi toate amintirile.
Acolo unde soarele hălăduia
Precum un june tânăr şi frumos,
A mai rămas să cânte doar o cucuvea
Şi-un câine care latră furios.
Pe lângă drumurile desfundate
Stau înşirate casele pustii,
Iar în ferestrele anchilozate
Lucesc din când în când ochi cânepii.
Bătute sunt acum de paşii gârboviţi
Cărările voioase altădat’...
Doar vocile care se roagă pe la sfinţi
Îşi amintesc ce mult le-au colindat.
Prin ramurile unui nuc, bătrân şi el,
Ce-şi culca vara umbra peste hat,
O ghionoaie bate toaca uşurel
Trezind la viaţă gându-ncătuşat!
Ies rând pe rând în cale amintirile
Ca florile cusute pe ilic;
Timpul hain mi-a luat toate comorile
Şi am ajuns acum ca un calic!
De prin cotloanele uitării se iţesc
Frânturi de viaţă cu miros plăcut,
La porţile tăcerii iarăşi mă opresc
Sa-mi stâmpăr dorul de necunoscut.
Zarea îşi culcă neputinţa peste culmi
Bocindu-şi parcă toată sărăcia,
Vântul se zbate printre crengile de ulmi
Acolo unde creşte veşnicia!
Distribuie acest articol pe:
Comentarii
Niciun comentariu.
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum|
|
|